Sarbatoarea Invierii Domnului

Sfintele Paşti sau Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai importantă dintre toate sărbătorile de peste an şi este al doilea praznic împărătesc cu data schimbătoare, primul fiind Duminica Floriilor. Întregul ciclu de sărbători dintr-un an bisericesc depinde de Sfintele Paşti. În funcţie de data acestei sărbători se ordonează şi se denumesc duminicile şi săptămânile de peste an, cu evangheliile şi apostolele care se citesc la Sfânta Liturghie în timpul anului, se ordonează cele 11 pericope evanghelice care se citesc la Utreniile duminicilor, precum şi cele opt glasuri ale cântărilor Octoihului. Importanta sărbătorii este subliniată şi de durata ei, ea ţinând trei zile (mai lungă decât a altor praznice).

Deci data Paştilor depinde de două fenomene naturale: unul cu data fixă, legat de mişcarea soarelui pe bolta cerească - echinocţiul de primăvară (21 martie) - şi unul cu data schimbătoare, legat de mişcarea de rotaţie de lunii în jurul pământului - luna plină de după acest echinocţiu, numită şi luna plină pascala. Aceasta din urmă face că data Paştilor să varieze în fiecare an.

Însă, deoarece echinocţiul de primăvară nu era fixat pretutindeni la aceeaşi dată şi din cauza imperfecţiunilor legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian (folosit în Apus până în 1582, iar la noi în ţara până în 1924), nici după Sinodul de la Niceea nu au încetat deosebirile între diferitele regiuni creştine în ceea ce priveşte data sărbătorii pascale. Nici până astăzi nu există uniformitate în această privinţă între Apusul şi Răsăritul creştin, fiindcă nu toţi se servesc de acelaşi calendar. Astfel, în Apus, Pastile se serbează între 22 martie şi 25 aprilie ale stilului nou, adică în conformitate cu calendarul gregorian, introdus în Apus din 1582.

Totuşi, ca să se înlăture dezacordul dintre diferitele Biserici creştine ortodoxe şi pentru a stabili o uniformitate cel puţin în ceea ce priveşte data celei mai mari sărbători creştine - Pastile -, Bisericile ortodoxe care au adoptat noul calendar (îndreptat) au stabilit (din anul 1927 înainte), prin consens general, că Pastile să fie serbat în toată creştinătatea ortodoxă după Pascalia stilului vechi, adică o dată cu toate Bisericile rămase la calendarul vechi (neîndreptat).

Însă, deşi toţi ortodocşii sărbătoresc în aceeaşi duminică, ea este numerotata diferit în cele două calendare, din cauza celor 13 zile cu care calendarul neîndreptat este rămas în urmă faţă de cel îndreptat.

Bisericile ortodoxe care au adoptat reforma calendaristică (între care şi cea romană) serbează Pastile între 4 aprilie (data cea mai timpurie) şi 8 mai (data cea mai târzie), iar cele de stil vechi între 23 martie şi 25 aprilie. Tot de aici provine şi marea diferenţă din unii ani între dată Paştilor ortodox şi a celui catolic.

În ceea ce priveşte modul sărbătoririi, Pastile era prăznuit că o zi de bucurie, fiind cea mai mare sărbătoare creştină: marele eveniment din istoria mântuirii noastre - învierea Domnului -, care stă la temelia credinţei şi a Bisericii creştine. Noaptea învierii era petrecută în biserici, în priveghere şi rugăciune. În acea noapte avea loc botezul catehumenilor, iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârşirea Sfintei Jertfe şi cu multe lumini, semn al luminării duhovniceşti. Mai ales neofiţii (cei botezaţi în noaptea Învierii) îşi puneau haine albe şi purtau în mâini făclii luminoase, că unii care s-au îngropat cu Hristos, dar au şi înviat împreună cu El.

Începând de la împăratul Constantin cel Mare înainte, se luminau nu numai bisericile în care se făcea slujba Învierii, ci şi casele creştinilor şi oraşele, cu făclii înalte de ceară sau torţe aprinse, astfel încât noaptea Învierii era mai luminoasă ca ziua. Creştinii se salutau de atunci şi până la Înălţare cu "Hristos a înviat!", la care răspunsul era "Adevărat a înviat!" În ziua Învierii toţi se îmbrăţişau, cerându-şi iertare unii altora, înainte de împărtăşire. În unele biserici erau reprimiţi solemn penitenţii; împăraţii eliberau prizonierii, stăpânii eliberau sclavii şi toţi făceau fapte de milostenie.