Descoperă frumuseţile României

Rezervatiile reprezinta o adevarata bogatie oferita de natura. Destinatii turistice perfecte pentru relaxare si evadare din spatiile urbane aglomerate si poluate, aceste monumente ale naturii ofera vizitatorilor posibilitatea de a admira fenomene naturale si specii rare de plante si animale. Rapa Rosie, Pietrele Doamnei, Parcul National Retezat sau Vulcanii Noroiosi sunt parti din minunatiile cu care am fost inzestrati.

Intervenţia omului, în decursul vremurilor, a limitat suprafaţa pădurilor, inclusiv biodiversitatea acestora. Ideea păstrării nealterate a anumitor suprafeţe împădurite a stat la baza înfiinţării rezervaţiei de la Slătioara. Situat pe versantul estic al masivului Rarău, la o altitudine cuprinsă între 790m şi 1353m, în satul Slătioara, la 12 km de comuna Stulpicani de care aparţine, codrul secular Slătioara se întinde pe 3 creşte mari: Batca neagră, Batca cu Plai, Batca Lesei, separate între ele prin văi adânci, unde îşi strâng apele pârâile Valuga, Valea lui Ion, dând naştere pârâului Slătioara, care se varsă în Suha şi apoi în Moldova.

Accesul în rezervaţie se face de pe şoseaua Suceava - Cluj-Napoca, de la Frasin spre Stulpicani. Iniţiativa declarării acestei rezervaţii datează de la începutul acestui secol (1904, 1907), de când pădurile erau administrate de Fondul Bisericesc Ortodox - Roman din Bucovina.

În perioada 1920-1930, codrul a fost ameninţat de exploatări forestiere, extrăgându-se cca. 7200 mc material lemnos; unii arbori monumentali au fost doborâţi, iar cheia „Lătoace” a fost dinamitata din ordinul şefului de ocol de atunci. Reamenajarea pădurilor pe baze tipologice, executată în 1955 a permis crearea de perimetre de protecţie absolută în care nu se pot executa nici un fel de exploatări. Din punct de vedere geologic, teritoriul codrului secular Slătioara aparţine cuvetei marginale mezozoice, având cele mai mari dimensiuni în limita inferioară a bazinului. Este evidentă prezenta calcarului şi a dolomitelor prin aşa-numitele Klippe ce apar sub formă de diguri neîntrerupte în aval şi în amonte de chei.

Datorită condiţiilor staţionale deosebite pe plan local, aici pădurea fiind ferită de curenţii de vânt de mare intensitate, nu s-au produs doborâturi (doborâturile reprezintă arborii căzuţi în masă din cauza condiţiilor meteorologice extreme cum ar fi vântul sau zăpadă).

Vegetaţia lemnoasă cuprinde numeroase specii: molidul (Picea abies), bradul (Abies albă), pinul silvestru, (Pinus silvestris), tisă (Taxus baceata), fagul (Fagus sylvatica), scoruşul (Sorbus aucuparia), carpenul (Carpenus betulus), arinul (Alnus incana), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), sălcii (genul Salix). Arbuştii sunt reprezentaţi de agriş (Ribes grossularia), cununiţa (Spirea ulmifolia), zmeurul (Rubrus idaeus), tulichina (Daphne mezereum), afinul (Vaccinium myrtillus), merişorul (Vaccinum vitis-idea).

Flora erboasa este bogat reprezentată: omagul (Aconitum paniculatum), floarea paştelui (Anemone nemorosa), vulturica (Hieracium transsilvanicum), piciorul cocoşului (Ranunculus carpaticus), sărişoara (Sanicula europinea), clopoţeii (genul Cam-panula), orhidee: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), mlastita (Epipacties altropurpurea), Listera ovata, etc. Dintre muşchi, T. Stefureac citează 451 de unităţi sistematice, dintre care 108 aparţin clasei Hepaticae, 343 clasei Musci, iar dintre licheni, 94 de unităţi aparţinând mai frecvent genurilor Cladonia, Parmelia, Peltigera, s.a. Cercetările au scos în evidenţă cca. 900 specii de plante, dar cifra se va mări cu siguranţă în urma altor studii.

Monumentele naturii întâlnite în codrul secular Slătioara sunt: tisă (Taxus bacata), vulturica de stâncă (Hieracium pojoratense), tulichina (Daphne mezereum), foaie grasă - alga roşie de apă dulce (Hildebrandia rivularis).

Fauna este bogat reprezentată, beneficiind de condiţiile de hrană şi adăpost din rezervaţie. Demnă de remarcat este prezentă râsului (Lynx lynx) - monument al naturii. Dintre insecte menţionăm 5 specii noi de fluturi descoperiţi de Ion Nemes dar şi specia endemică (unică în lume) Cărăbuş rarauense. Rezervaţia a suscitat interesul mai multor naturalişti printre care: F.Cârdei, M.Constantineanu, R. Constantineanu, I.Petcu, C. Pisica, Gh. Mustaţa, I. Cevanu, I.Nemes.

© Bucovina Turism

Zestrea Maramureşului este formată din lacuri cu apă albastră, creşte sălbatice, peşteri misterioase şi chei de o frumuseţe rar întâlnită. Sunt 35 de arii protejate în acest judeţ, iar 17 sunt monumente ale naturii. Maramureşul se poate mândri cu peşteri, chei-stânci de o frumuseţe incredibilă şi chiar unice pe glob, pe lângă toate acestea are şi celebrele biserici de lemn, monumente istorice sau muzee.

Una dintre toate aceste frumuseţi naturale este Rezervaţia mixtă „Peştera şi Izbucul Izvorul Albastru al Izei”, care se întinde pe o suprafaţă de 100 de hectare şi e de categorie a III-a IUCN (uniunea internaţională de conservare a Naturii). Aceasta rezervaţie se afla în partea de vest a Munţilor Rodnei, pe versantul sudic al Muntelui Măgura în localitatea Săcel.

Denumirea acestei arii protejate geologice şi peisagistice provine de la frumoasa nuanţa albastru-verzuie a izvorului carstic ce se varsă în râul Iza.

Rezervaţia Izvorul Albastru al Izei s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III -a zonei protejate, având codul 2582, şi a fost declarată rezervaţie în anul 1977.

Responsabilitatea administrării revine Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, aflată în structura Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice prin Ordinul nr.850/2003 privind încredinţarea administrării sau atribuirii custodiei ariilor naturale.

Scopul administrării rezervaţiei este de a conserva habitatele naturale, ale florei şi faunei sălbatice, a diversităţii biologice şi se mai urmăreşte şi dezvoltarea durabilă a zonei.

Apele intrate în subteran în peştera Izei, care se afla la sud de vârful Bătrâna din rezervaţia Peştera Izei, reapar la suprafaţă ca izvor de o rară frumuseţe, astfel ia fiinţă Izvorul Albastru al Izei.

Izvorul Albastru al Izei este o rezervaţie sub muntele Bătrâna din nord-vestul Munţilor Rodnei, într-o frumoasă pădure de brad la care se ajunge pe un drum forestier până la cabanele silvice. Acest izvor de apă cu debit intermitent este dependent de un circuit carstic (peştera Iza cu lungimea de 2440 de metri).

Fenomenele carstice se dezvolta în calcare din epoca mijlocie a paleogenului ce stau deasupra cristalinului munţilor Rodnei şi care marchează vechea linia de ţărm din Eocen. Amonte de Izbucul Izei se afla Uliţa de Piatră, un defileu săpat în calcare eocene, cu pereţi stâncoşi cu înălţimile cuprinse între 4 şi 10 metri, pe alocuri având aspect de canion şi cu pereţii foarte apropiaţi.

Apa ce formează Izbucul Izei intra în subteran în vârful Măgurii, la aproximativ 2 kilometri sud vest.

Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului, cunoscută şi sub numele de Dumbrava Vadului, Poiana Narciselor, Dumbrava Narciselor, precum şi sub numele, folosit mai ales de localnici, Pădurea Vadului, este o arie protejată de interes naţional, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervaţie naturală de tip botanic) situată în judeţul Braşov, comună Şercaia, pe teritoriul satului Vad.

Dumbrava Vadului este situată în partea central vestică a judeţului Braşov, la 3 km spre sud-vest de satul Vad şi este străbătută de drumul comunal DC65

Rezervaţia naturală a fost declarată arie protejată prin Legea nr. 5, din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate), unde la poziţia 2.250 (Rezervaţii şi monumente ale naturii), se afla înscrise „Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului Comuna Şercaia, satul Vad”, cu suprafaţa de 394,90 hectare.

Rezervaţia naturală cu o suprafaţă de 394,90 ha, reprezintă o arie naturală acoperită cu pădure de stejar şi poieni unde vegetează o specie de narcisă (Narcissus poeticus ssp. radiiflorus) ocrotita prin lege.

Această zonă cu păduri de stejar şi poieni multe se caracterizează prin abundenta narciselor, plante favorizate în primul rând de solul podzolic cu urme de mlaştina şi de umbră slabă a arborilor. Primăvara, în luna mai, printre stejari, înfloresc milioane de narcise, printre care şi specia de Narcissus radiiflorus, cunoscută de localnici sub denumirea de coprine.

Pe acest amplasament se desfăşoară anual, în luna mai, „Festivalul Narciselor”. Din păcate, prin culesul abuziv şi "industrial” al narciselor, prin vandalism, acestea şi-au restrâns foarte mult aria de apariţie.

Este situată în teritoriul administrativ al comunei Fizeşu Gherlii (CJ). Este arie protejată cu caracter zoologic-ornitologic. Rezervaţia are o suprafaţă de 140 ha. Lacul Ştiucilor este singurul lac natural din Transilvania care nu a fost amenajat pentru piscicultura şi în acelaşi timp este şi cel mai adânc lac natural dulce al Transilvaniei, cu o adâncime maximă de circa 7m.

Foarte caracteristica este prezenta stufului pe malurile acestui lac, acest tip de vegetaţie întinzându-se pe o suprafaţă de peste 130 ha. Cu siguranţă că cea mai mare particularitate a acestui lac este prezenta plaurului, adică a insulelor plutitoare de stuf, care sunt caracteristice aproape exclusiv Deltei Dunării.În apele lacului trăiesc în jur de 15 specii de peşti, între care şi ştiuca Esox lucius, specia care dă numele lacului.

Cea mai mare importantă o prezintă însă păsările, lacul fiind un preţios loc de popas pentru multe specii migratoare, dar şi un veritabil loc de clocit pentru oaspeţi de vara aripaţi între care rate, stârci, corcodei, lişiţe, păsări prădătoare şi multe păsări cântătoare.

Activităţile  permise care se pot desfăşura în cadrul rezervaţiei sunt pescuitul sportiv, lacul fiind cunoscut pentru capturile semnificative, în afară de ştiuca regăsindu-se o gamă largă de specii ca şi somonul carasul, crapul, linul. Drumeţiile reprezintă o altă activitate relaxantă în care se poate admira frumuseţea peisajului şi păsările al cărui penaj poate varia. Se apreciază ca pe arealul rezervaţiei s-au identificat peste 100 de specii dintre care aproximativ 30 sunt acvatice, o parte din aceste specii cuibărind stufărişul adiacent lacului, iar altele fiind doar musafiri, printre care se regăsesc rata mare, rata cu cap castaniu, găinuşa de baltă, stârcul cenuşiu, lăcar de stuf, eretele.

Retezatul este cel mai complex şi mai grandios masiv montan din toate sectoarele geografice ale Carpaţilor romaneşti. Originalitatea să consta în existenţa unor spectaculoase creşte alpine care depăşesc 2000 de m înălţime şi un relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două mari glaciaţii (Riss şi Würm), făcându-se remarcata existenţa unei puternice modelari climatice, sub formă de trepte (Platforma de eroziune alpină Borăscu, Raul Şes, Gornoviţa).

Parcul Naţional Retezat s-a înfiinţat în anul 1935 la iniţiativa profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca şi Emil Racoviţa. În prezent parcul are statut de arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional, fiind recunoscut ca Rezervaţie a Biosferei din anul 1979. Prin constituirea Parcului Naţional Retezat se urmăreşte protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic şi peisagistic.

Parcul Naţional Retezat – Rezervaţie a Biosferei se afla în partea de vest a Carpaţilor Meridionali, cuprinzând o suprafaţă de 38.138 ha din Masivul Retezat-Godeanu.

În interiorul sau există douăzeci de vârfuri de peste 2000 m şi peste 80 de lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac glaciar din ţară. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică şi faunistica, adăpostind aproape 1.190 specii de plante superioare, 90 taxoni endemici, 130 de plante rare sau vulnerabile, 50 specii mamifere, 168 specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii amfibieni.

În rezervaţie se întâlnesc plante ocrotite de lege: garofiţa, floarea-de-colţ, smirdarul, ghinţura galbenă, zâmbrul etc.

Dintre animale se bucura de o atenţie deosebită capra neagră, ursul, râsul, cerbul, căpriorii, mistreţul etc., iar ca păsări, cocoşul-de-munte, ciocănitoarea neagră etc.

Începând din anul 1999, Parcul Naţional Retezat are administraţie proprie; din luna septembrie 2004 Parcul Naţional Retezat a devenit membru al fundaţiei PAN Parks, iar din anul 2007 este protejat ca propunere de sit pentru reţeaua ecologică europeană Natura 2000, în vederea conservării habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale sălbatice de interes comunitar.

Situat în Carpaţii Meridionali, Judeţul Hunedoara, Parcul Naţional Retezat are o suprafaţă de 54400 ha şi o altitudine cuprinsă între 800 şi 2509 m.

Parcul a fost înfiinţat în anul 1935 pe suprafaţa iniţială de 100 de kilometri pătraţi a fostului domeniu de vânătoare deţinut de Casa Regală. Caprele negre erau protejate încă de pe atunci, pentru a fi apoi vânate, motiv pentru care de la începutul veacului trecut fuseseră stabilite zone în care păşunatul era interzis.

Parcul Naţional Retezat – Carpaţii Meridionali.

Parcul are statut de arie naturală protejată de interes naţional şi internaţional iar din 1979 este cunoscut ca Rezervaţie a Biosferei. Odată cu constituirea Parcului Naţional Retezat s-a urmărit protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic faunistic, hidrologic, geologic, paleotologic, speologic, pedologic şi peisagistic.

Anul trecut, Consiliul Europei a acordat Parcului Naţional Retezat „Diploma de Excelenţă pentru Arii Protejate “. Începând din anul 1999, parcul are administraţie proprie, din 2004 a devenit membru al Fundaţiei Pan Parks iar din 2007 este protejat ca propunere de sit pentru reţeaua ecologică europeană Natura 2000, în vederea conservării habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale sălbatice de interes comunitar.

Parcul Natural Comana este o rezervaţie unică în Europa, considerată a doua deltă ca mărime din ţara noastră, după Delta Dunării, formată ca urmare a confluentei Neajlovului şi Argeşului. Rezervaţia se desfăşoară pe aproximativ 24.000 de hectare şi putem afirma că avem de a face cu existenţa unui ecosistem specific deltei, cunoscut sub numele de Baltă Comana. Experţii pe probleme de mediu afirma la unison faptul că supranumită „Delta de lângă Bucureşti” se situează pe al doilea loc ca şi biodiversitate, după Rezervaţia Delta Dunării.

Parcul Natural Comana este situat la aproximativ 30 kilometri de Bucureşti, la mijlocul distanţei dintre Bucureşti şi Giurgiu. Accesul turiştilor în zona se poate face pe drumul european E 85, Bucureşti – Giurgiu apoi pe varianta DJ 411 prin localitatea Grădiştea sau pe DJ 412 prin localitatea Mihai Bravu. Parcul a fost înfiinţat în 2004, prin H.G. nr. 2151/2004 decizia de constituire a ariei protejate fiind adoptată în baza documentaţiei tehnice şi ştiinţifice elaborate încă din 1954, de către Academia Romană. În urmă cu jumătate de secol, specialiştii au vrut să delimiteze, în vederea protejării, două arii floristice şi faunistice unice în România. Academicienii le-au numit „Rezervaţia ştiinţifică de ghimpe” şi „Rezervaţia ştiinţifică de bujor”. În 2004, Baltă Comana a fost declarată rezervaţie naturală şi zona de protecţie avifaunistica, reunind cele două zone de protecţie. Menţionăm existenţa pe suprafaţa parcului a cinci sate: Comana, Vlad Ţepeş, Budeni, Falastoaca şi Grădiştea. Ca şi particularitate distinctă localnicii acestor sate nu au voie să cultive însă decât în zonele admise de lege, iar păşunatul animalelor se realizează cu anumite restricţii numai în zonele şi condiţiile permise de legislaţia aplicabilă în domeniu. Cunoscută mai ales pentru evenimentele istorice petrecute aici, zona are un farmec aparte. Pădurile de stejar şi de frasin cuprind exemplare unice, vechi de sute de ani. Arealul rezervaţiei cuprinde multe specii de plante şi de animale protejate prin convenţii internaţionale.

Cercetătorii au identificat în această zonă o mare diversitate de specii în ceea ce priveşte fauna şi flora, considerente pentru care, parcul se bucura de un ridicat potenţial turistic.

În ideea reliefării şi susţinerii mai pronunţate a afirmaţiilor aliniatului precedent menţionăm faptul că parcul este considerat cea mai mare zonă umedă din sudul ţării. În această zonă îşi regăsesc habitatul natural aproximativ 135 de specii de păsări, 25 specii de peşti şi 27 de specii de mamifere. Există două tipuri de peşti, ţigănuşul şi cleanul de Comana, care trăiesc numai în zonă. În ideea conservării la un nivel cât mai înalt a ecosistemului există un set de reguli pentru turiştii sosiţi în această zonă şi care doresc să facă plimbări pe lac în sensul în care este interzisă promenada turiştilor pe apă cu ambarcaţiuni cu motor pentru menajarea acelor zone umede care prezintă un grad mărit de sensibilitate ceea ce ar putea duce la dereglarea ecosistemelor pe Neajlov şi pe Baltă Comana.

Turiştii pot admira pitorescul şi unicitatea peisajul a faunei şi florei de o valoare inestimabilă numai în prezenţa ghidului specializat al parcului (canalele fiind periculoase, abordate fiind de necunoscători).

De asemenea, turiştii sosiţi în parc pot vizita Rezervaţia de Ghimpe (Ruscus Aculeatus) şi Rezervaţia de bujor românesc („Padina Tătarului”), rezervaţii unice în ţara noastră. Ghimpele poate fi văzut în comună Comana şi zona unde este din abundenţă e cunoscută sub denumirea de „Oloaga Grădinari”.

Rezervaţia de bujor românesc, se găseşte în apropierea localităţii Comana, în arealul comunei Mihai Bravu. Bujorul românesc prezent aici are flori roşii şi petale mai puţine decât bujorul de grădină. Se găseşte mai ales în locurile însorite ale parcului. Pentru a celebra unicitatea rezervaţiei de bujor, anual în luna mai se organizează „Sărbătoarea Bujorului”.

Deloc de neglijat sunt pădurile prezente în zonă şi care pot fi vizitate de turişti, unde putem identifica specii caracteristice zonei sudice, precum stejarul pufos, jugastrul, ulmul, teiul şi stejarul brumariu. La baza arborilor cresc plante rare, că laleaua pestriţă, leurda, rodul pământului sau gura lupului.

Turiştii interesaţi de turismul ecumenic pot admira Mănăstirea Comana, ridicată în timpul domnitorului Radu Şerban şi refăcută de Şerban Cantacuzino. Mănăstirea a fost construită pe ruinele celei ctitorite de Vlad Ţepeş, acum peste 500 de ani. Din punct de vedere istoric se susţine teza potrivit carea se spune că lângă fântână cu nuc, ar fi fost ucis Vlad Ţepeş, după ce a fost eliberat de Matei Corvin.

Popasurile în Comana sunt permise numai la Cabana Fântână cu Nuci şi în Poiana Fântână cu Nuc. Există şi alte numeroase posibilităţi de cazare a turiştilor cu rezervare prealabilă.

Rezervaţia Repedea este o rezervaţie geologică şi paleontologica situată pe teritoriul judeţului Iaşi. Ea se afla la sud de municipiul Iaşi, lângă releul de televiziune de pe Dealul Repedea (Dealul Bucium), şi se întinde pe o suprafaţă de 47,47 hectare. Dealul Repedea a fost declarat monument al naturii şi a devenit prima rezervaţie paleontologică din ţară în anul 1955. Iar printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Iaşi din 1994 rezervaţia a fost declarată ca fiind de importanta avifaunistica întrucât aici se găsesc 117 de specii de păsări din totalul de 383 de specii semnalate în fauna României.

Ca poziţie geografică, rezervaţia se afla la limita dintre Podişul Central Moldovenesc şi Câmpia Moldovei şi la întrepătrunderea silvostepei cu pădurea. În acest loc se afla un masiv calcaros format din scheletele de scoici cimentate, după retragerea Marii Sarmatice.

Aici se ajunge de pe DN 24, urmând un drum aflat pe partea dreaptă a şoselei ce duce de la Iaşi la Vaslui. De pe marginea abruptă a Dealului Repedea (353 metri) se deschide o largă privelişte asupra Bahluiului şi a oraşului Iaşi. În zilele luminoase de aici pot fi văzute Dealul Mare – Hârlău şi chiar Ceahlăul

Cercetările geologice efectuate aici au demonstrat că în urmă cu 5-7 milioane de ani (în era geologică Miocen), teritoriul pe care se afla azi Dealul Repedea era acoperit de apele Mării Sarmatice, care se întindeau pe un teritoriu întins între Viena de astăzi şi Munţii Tian-Shan din Asia Centrală. Ca urmare a faptului că era complet izolată de oceanul planetar şi în ea se vărsau fluvii care aduceau cantităţi însemnate de apă dulce (Dunărea, Nistru, Don, Volga etc.), Marea Sarmatica s-a îndulcit treptat.

Astfel, majoritatea animalelor marine adaptate la viaţă în apele sărate au dispărut (fenomen cunoscut sub denumirea de tanatocenoza), ele fiind înlocuite cu o faună adaptată la viaţă în apele salmastre. Cochiliile moluştelor de apă sărată care au murit s-au depus pe fundul mării, comentându-se şi formând Dealul Repedea de astăzi. Cu timpul, Marea Sarmatica s-a fragmentat, sub influenţa mişcărilor tectonice, într-o serie de bazine de mai mică întindere (Marea Neagră, Marea Caspică, Lacul Balaton, Lacul Aral şi altele), care au evoluat separat. Pe teritoriul de astăzi al României, apa s-a evaporat, iar gresia şi calcarul existent au suferit eroziuni din cauza mai multor fenomene naturale.

Mai rezistent în timp s-a dovedit calcarul, însă gresia, un fel de nisip compact, n-a suportat presiunea exercitată de apele ploilor şi freatice şi s-a dizolvat, dând naştere acestor grote.

Primele descoperiri ştiinţifice efectuate pe Dealul Repedea datează din anul 1862. În acel an, profesorul ieşean Grigore Cobalcescu (1831-1892) – primul profesor de geologie şi mineralogie de la Universitatea din Iaşi – a descoperit într-o scobitură ivită în Dealul Repedea un bogat zăcământ fosilifer, captiv în calcar oolitic. Rocile şi gresiile calcaroase, puternic fosilizate demonstrau existenţa aici a unei Mari Sarmatice.

Prin Hotărârea nr. 8/1994 a Consiliului Judeţean Iaşi cu privire la instituirea unor arii protejate, au fost identificate ca arii protejate:

A - rezervaţia paleontologică Repedea, în care se protejează fauna fosilă pe care o conţin calcarele oalitice de Repedea, localizată la limita de N-E a satului Pietrăria, pe o suprafaţă de 4,98 ha (perimetru cu regim sever);

B - la est de aceasta există o zonă de protecţie (zonă tampon) – amplasată atât pe teritoriul comunei Bârnova – 4,12 ha, cât şi pe teritoriul administrativ al municipiului Iaşi – 0,82 ha (zona cu regim sever) şi 37,55 ha (zonă tampon);

C - aria avifaunistica Repedea Bârnova – cuprinzând masivul forestier cu acelaşi nume (deci şi zona de pădure din partea de sud a comunei Bârnova) – aici aflându-se 117 de specii de păsări din totalul de 383 de specii semnalate în fauna României.

Autorităţile au împădurit zona tampon pentru a stabiliza dealul şi pentru a atenua eroziunea abrupţilor pereţi de marne şi gresii calcaroase.

Rezervaţia 12 Apostoli este unică în Bucovina. Adăposteşte statui cu forme zoo şi antropomorfe, stane de piatră modelate de natură de-a lungul timpului. Rezervaţia geomorfologică şi geologică a fost creată pentru protejarea acestor stânci, reziduri, alcătuite din aglomerate mai rezistente.

Jnepenişurile şi ienuperetele de pe versantul vestic adăpostesc un interesant monument al naturii – cocoşul de mesteacăn. Afinele, prunişoarele cât şi merişoarele ocupă mari suprafeţe în cuprinsul rezervaţiei mai ales pe versantul estic.

Grupul de stânci ce formează rezervaţia este cel mai important şi cuprinde nenumărate „sculpturi” fantastice ce atrag numeroşi vizitatori, că de exemplu figura unui moş cu barbă, spre nord, a unui bătrân spre sud, a unui urs cu capul plecat, a unei femei ce aminteşte silueta lui Nefertiti...

Figura bătrânului se evidenţiază prin aceea că are „trei fete” distincte, orientate spre cele trei cărări ce se îndreaptă spre el: către Gura Haitei o faţă lată; un cap mai mic, cu o frunte mai îngustă şi o barbă alungită, spre nord şi o fată mai înaltă şi îngustă, având parcă şi un coif pe creştet, se remarcă venind dinspre sud.

Un studiu detaliat asupra acestor grupuri megalitice ar duce la concluzii care ar putea în unele cazuri confirma sau infirma unele teorii, pentru a căror cercetare arheologul peruan Daniel Ruzo a făcut o deplasare în Bucegi.

Cert este faptul că natura şi-a pus amprenta peste tot, creând figuri fantastice ce pot fi interpretate după viziunea celui ce le priveşte, ele fiind de fapt un rezultat al eroziunii aglomeratelor, al dezagregării termice şi că modelari ale vânturilor şi ale ploilor. Totuşi, ipoteza unor „remodelări” făcute de strămoşii noştri pare seducătoare.

Să nu uităm că în antichitate existau obiceiuri la unele popoare să-şi construiască sanctuare, temple şi cetăţi pe vârfuri de munte, cum şi-au construit dacii sanctuarele şi cetatea la Grădiştea Muncelului. Frumuseţea şi ineditul grupului megalitic de la 12 Apostoli atrage prin originalitate şi impune prin măreţie.

De sărbătoarea celor 12 Apostoli (29 iunie) localnicii urca din zonele învecinate pentru a sărbători „Moşii din Călimani” cu originea în străvechiul cult dacic al soarelui, bradului şi focului având ca temă principală cultul moşilor şi strămoşilor.

Poteca tematică 12 Apostoli din Parcul Naţional Călimani a fost selectată printre cele mai frumoase 7 astfel de poteci din România.

Dacă vrei să ai parte de un sfârşit de săptămâna relaxant şi să mai uiţi de probleme, n-ar strica să dai o tură până la rezervaţia geologică 12 Apostoli, din munţii Călimani.

Aria totală a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării este de aproape 580.000 ha din care mai mult de jumătate (338.100 ha) aparţine a ceea ce este denumită în mod obişnuit “Delta Dunării” în timp ce aria rămasă este împărţită între zona inundabilă din susul Dunării (sectorul Isaccea – Tulcea 9.100 ha), complexul lagunar Razim – Sinoe (101.500 ha), fâşia învecinată dela Marea Neagră (130.000 ha) până la izobata de 20m, şi Dunărea maritimă între Cotul Pisicii şi Isaccea (1.300 ha).

Printre cei care au pomenit de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării în scrierile lor putem aminti: Ptolemeu, Claudiu, Ovidiu, Alexandru Vlahuţă, Goga. O altă mare personalitate care a fost direct implicat în proiecte de valorificare a resurselor acestui miraculos ţinut a fost francezul Jacques Yves Cousteau. Că regiune tânără, aflată în continuă formare şi consolidare, Delta Dunării constituie locul cel mai propice pentru dezvoltarea unei flore şi faune unice în Europa. În interiorul Deltei se disting câteva ecosisteme principale: apele curgătoare, apele stagnate, suprafeţele mlăştinoase şi inundabile, grindurile fluviale şi maritime. Zonele de contact dintre apele fluviale şi cele maritime constituie un ecosistem special numit avandelta.

Ihtiofauna domina delta, fiind reprezentată prin peste 100 specii de peste dintre care: crap, somn, morun, sturioni de apă dulce, peşti migratori, scrumbia de Dunăre, nisetru, păstruga. Tărâmul Deltei este sălaşul a peste 1.200 specii de arbuşti şi plante şi locul preferat a 280 specii de păsări. Majoritatea păsărilor sunt clocitoare din care 133 migratoare, Delta Dunării fiind un adevărat paradis faunistic. Aici vieţuieşte 98% din fauna acvatică europeană, întreagă faună de odonate, de lepidoptere acvatice şi de moluşte gasteropode de Europa şi tot aici îşi găsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra şi Felis silvestris. Amfibienii sunt reprezentaţi prin 2 specii de caudate şi 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea şerpi (4 specii).

Peştii sunt prezenţi prin 65 specii, cei mai mulţi de apă dulce (60%), restul migrând primăvară din Marea Neagră. Între aceştia din urmă, sturionii şi scrumbiile au rol important, atât ştiinţific, cât şi economic. Păsările sunt cele care au creat faima deltei, cunoscută, încă de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datorează celor 327 specii pe care le putem întâlni în delta şi care reprezintă 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibăresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin delta şi rămânând diferite perioade de timp toamna, iarna şi primăvara.

Cele care doar ”vizitează” delta provin din 5 zone diferite: zona mediteraneeană, cea europeană, cea siberiana, cea mongola şi cea chineză. Păsările acvatice sunt cele mai numeroase: cuibăresc 81 specii şi trec prin delta 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintă 82% din avifauna acvatică europeană. Avifauna acvatică din Delta Dunării este alcătuită dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adăugă, speciile accesorii şi speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a căror viaţă este legată de prezenţa apei. Acestea se grupează în 5 tipuri ecologice principale: specii strâns legate de apă, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufării (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de ţărmuri (stârci, lopătari, ţigănuşi, unele anatide), specii de pajişti hidrofile cu vegetaţie bogată continuate cu stufării (ralide), specii de ţărmuri marine (unele laride).

Multe specii, mai ales dintre rate, gâşte, pescăruşi, apar frecvent în diferiţi biotopi. Speciile accesorii sunt cele care se integrează secundar în avifauna acvatică, devenind din ce în ce mai numeroase pe măsură transformării ecosistemelor acvatice. Zăvoaiele sunt populate de silvii, muscari, filomele, piţigoi, cinteze, la care se adăugă, în timpul cuibăritului, rate, cormorani şi stârci. În pădurile de pe câmpurile marine Letea şi Caraorman cuibăresc 64 specii tipice avifaunei pădurilor nemorale (silvii, mierle, ciocănitori, măcăleandru, piţigoi, graur, precum şi codalbul (Haliaetus albicilla), gaia brună, acvila pitică, vulturul pescar etc. Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare populaţia dezvoltându-se rapid. În pajiştile de stepa nisipoasă sunt specifice potârnichea, prepeliţa, ciocârliile, pasărea ogorului (Burchinus oedicnemus).

În satele deltei, pe lângă gospodarii, sunt frecvente guguştiucul, vrabia de casă, rândunică, barza, lăstunul, coloniile de cuibărit.

O serie de specii acvatice se asociază în timpul cuibăritului formând colonii care sunt aglomerări de cuiburi pe spaţii, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria suprafeţelor de construcţie a cuiburilor, precum şi de avantajele oferite de prezenţa unui număr mare de păsări în apărarea cuiburilor cu ouă sau pui. Coloniile de cuibărit au reprezentat dintotdeauna atracţia deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile zăvoaielor de salcie sau în stufării, zgomotul infernal, atmosfera specifică altor ere geologice, zborul săgetător al miilor de păsări care îşi hrănesc puii, transforma coloniile de păsări într-un răi nu numai al ornitologilor, dar şi al oricărui iubitor al naturii.

Pietrele Doamnei, sub acest nume sunt cunoscute unele dintre cele mai interesante forme geologice din Masivul Rarău, lanţ muntos din Carpaţilor Orientali. Accesul în această rezervaţie se poate face fie din oraşul Câmpulung Moldovenesc, fie prin localităţile Pojorâta, Mestecăniş, Slătioara sau Chiril.

Pietrele Doamnei denumite popular şi Turnurile Gotice sunt constituite din 3 turnuri, înalte de aproximativ 70 metri, cel mai înalt având o altitudine de 1634 m, sunt situate la mică distanţă de Cabana Rarău. Împreună cu zona înconjurătoare formează o rezervaţie complexă care atrage an de an numeroşi iubitori ai naturii. Aici pot fi găsite şi plante ocrotite de lege că Floarea de Colt sau Papucul Doamnei.

Stâncile sunt alcătuite din călcare mezozoice şi sunt încercuite de un covor de blocuri dispuse haotic, pe una dintre stânci se poate urca cu uşurinţă şi fără echipament de alpinist. Spre sud se învecinează cu Pietrosul Bistriţei, spre vest cu Giumalaul, spre nord cu Muntele Tomnatec, iar spre est se întind Pajiştile Todirescu din preajma Codrului secular Slătioara.

Denumirea acestor stânci de Pietrele Doamnei provine, se pare, de la faptul că, pe vremea lui domnitorului Petru Rareş, care a găsit aici adăpost sigur pentru familia sa, doamnă, soţia sa, se urcă deseori pe stânci şi scrută zorile în aşteptarea soţului.

În perimetrul Rezervaţiei Pietrele Doamnei, pe povârnişul sudic, se afla Peştera Liliecilor, peşteră care din cauza turismului haotic şi destructiv necesită protecţie maximă. Întreaga zonă reprezintă călcare cu încrustaţii de corali, amoniţi, alge marine, elemente care formau mari recife, acum 140 milioane de ani, în perioada cretacică, când acest teritoriu a fost acoperit de marile calde ale oceanului.

Vegetaţia lemnoasă este dominată în principal de molid, alături de care se găsesc: plopul tremurător, salcia căpreasca, scoruşul, mesteacănul. Dintre specii unicat, aici întâlnim: micsandra sălbatică, guşa porumbelului, clopoţelul, margareta, Ranunculus carpaticus, Melamporum saxsum, cimbrişor, păiuş, Dentarea glandulosa. Fauna este bine reprezentată de urs, lup, cocos de munte, cerb nobil, căprior, în general fiind o caracteristică a zonei montane.