Descoperă frumuseţile României

Turismul balnear reprezinta una dintre cele mai frecventate forme de turism din Romania. Acesta se adreseaza tuturor persoanelor care vor sa se trateze de anumite probleme medicale, sau celor care vor doar sa se relaxeze. Dintre cele mai importante statiuni balneoclimaterice renumite din Romania, merita a fi amintite statiunile Calimanesti, Caciulata, Slanic Moldova sau Baile Felix.

Staţiunea Căciulata este situată în judeţul Vâlcea, pe Valea Oltului, având un climat continental temperat, fără schimbări bruşte de temperatură, caracteristic depresiunilor subcarpatice.

A fost staţiunea preferată de Napoleon III pentru izvorul sau de apă minerală. S-a bucurat faima europeană încă din 1860, apa de aici fiind îmbuteliata şi transportată la Paris.

Factorii de cura naturală sunt reprezentaţi de clima protectoare şi de izvoarele (descoperite în 1827) de ape minerale sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu, calciu, magneziu, în principal hipotonice, cu concentraţie, compoziţie chimică şi temperatura variabile (mineralizare între 0.5 şi 11.5 gr/l; atermale, mezotermale 41°C, şi hipertermale= 49.5°C).

Staţiunea este indicată în tratamentul unor afecţiuni ale aparatului digestiv, metabolice şi de nutriţie (inclusiv obezitatea), renale şi ale căilor urinare, hepatobiliare, reumatism degenerativ ,inflamatoriu şi subarticular, neurologice şi ginecologice, ORL dermatologice, endocrine, profesionale.

Staţiunea Căciulata dispune de instalaţii pentru bai calde în cadă sau bazin cu apă minerală, electrohidroterapie şi kinetoterapie, aerosoli şi inhalaţii, bazine descoperite cu apă termală sulfuroasa (în staţiunea Căciulata), izvoare de apă minerală pentru cura internă, săli de gimnastică medicală, sauna, bazine de înot situate pe malul râului Olt etc.

Staţiunea Căciulata este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Oltului, obiectiv pe care nu ar trebui să-l rataţi dacă vă aflaţi în apropiere.

Borsec este un oraș situat în nord-estul României (județul Harghita), în depresiunea intramontană cu același nume din Carpații Orientali, înconjurată de Munții Bistrița, Munții Călimani, Munții Giurgeu și Munții Ceahlău, la o altitudine de 900 m, la 120 km de Piatră Neamț, 28 km de Toplița, 130 km de Tg.Mureș, 91 km de Bicaz, 125 km de Miercurea Ciuc și 186 km de Brașov.

Clima subalpină rece (temperatura medie 15°C în luna iulie; temperatura medie - 7°C în luna ianuarie). Vânt slab. Temperatura medie anuală de 5°C. Precipitații moderate (700-750 mm anual).

O veche stațiune (cunoscută din 1804), deschisă tot timpul anului, cu numeroase izvoare de ape minerale carbo-gazoase, sau conținând calciu, magneziu. Aceste ape sunt cunoscute pentru efectul lor benefic încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Efectele terapeutice ale acestor izvoare de ape minerale au fost recunoscute pe plan internațional - medalia Târgului Internațional de la Viena (1873), medalia de argint și diploma de onoare la expozițiile organizate în 1876 la Berlin și respectiv, Trieste, diploma de onoare a Expoziției de la Paris (1878).

Stațiunea Borsec este recomandată în tratamentul bolilor cardiovasculare (insuficientă mitrală compensatorie și insuficientă cardiacă, hipertensiune, varice), al bolilor endocrine (hipertiroidie, boala Basedow, starea de prepubertate la copii supraponderali), dischinezie biliară, boli digestive (gastrita cronică hipoacida, constipație cronică, colita cronică nespecifică), colicistita cronica necalcaroasa, tulburări renale și ale aparatului urinar, nevroză astenică, boli dermatologice, metabolice și de nutriție etc.

La Borsec există instalații pentru bai fierbinți în cadă sau bazine acoperite cu ape minerale carbonate, izvoare de ape minerale pentru cura internă, aparatura pentru electroterapie și hidroterapie, instalații pentru băi cu ierburi, împachetări cu parafina, săli de gimnastică. Stațiunea oferă largi posibilități de petrecere a timpului liber (cărări de munte neumblate, terenuri de sport, săli de cinema, piste de schi și săniuș etc.).

În Borsec există peste 15 izvoare de apă minerală carbogazoasa naturală, având compoziție chimică apropiată, stabilă în timp, cu debite variabile, cele mai importante calitativ și că debit fiind izvoarele 1 și 2. Prin compoziția lor, apele minerale au efecte curative asupra afecțiunilor aparatului digestiv (stomac, intestine, cai biliare), rinichilor și a vezicii și căilor urinare, precum și asupra sistemului circulator periferic. În 1803 cetățeanul vienez Valentin Gunther a urmat un tratament la Borsec, vindecându-se de o boală considerată incurabilă. Reîntorcându-se la Viena, îi propune unei rude să facă comerț cu apă minerală de la Borsec, pentru care să arendeze Borsecul (un mic cătun la acea vreme) de la comunele Lăzarea și Ditrău, proprietarele Borsecului.

În 1804 Gunther Zimmetshausen și Eisner (un inginer de mine) se deplasează la Borsec pentru a trata arendarea și a vedea dacă se poate realiza o fabrică de sticlă pentru îmbuteliere. S-a încheiat contractul de arendare pe 28 de ani. În afară de soda, la Borsec s-au găsit din abundență toate materialele necesare fabricării sticlei. Zimmetshausen se mută în Borsec în 1805, începând vaste lucrări de construcții de locuințe, defrișări de pădure, construcții de drumuri și o fabrică de sticlă. Aduce muncitori specialiști în fabricarea sticlei din Austria, Bohemia, Bavaria și Polonia. Numele acestora au fost păstrate prin descendenți că : Siller, Talmaier, Birman, Fokt, etc. În 1806 începe îmbutelierea industrială în butelii de sticlă fabricate la Borsec. În primul an au fost îmbuteliate 3 milioane de litri de apă minerală, care au fost transportate cu căruțele în cele patru zări, ajungând și până la Viena. Apa captată în puț de la izvoarele 1 și 2 a fost turnata în sticle, astupate cu dopuri de plută și ceruite prin etanșare. Este interesant că îmbutelierea s-a făcut doar în zilele cu soare, când presiunea atmosferică era maximă, deci și conținutul de CO2 era maxim.

La Borsec se tratează dureri musculare, articulare - reumatice, post - traumatice, afecțiuni cardiovasculare, endocrinice, dermatologice, ORL etc., prin proceduri de fizioterapie: ionizări; galvanizări; curent dinamic; aerosoli; curent interferențial; ultrasunete; raze ultraviolete și inflarosii; bioptron; electropunctura; vibromasaj; băi cu plante, băi cu peria, afuziuni, bai CO2; masaj.

Izvorul nr. 3

Apa carbogazoasa, bicarbonata, mixtă. Conține: Calciu, Magneziu, Sodiu

Indicații: gastrita hiperacida, constipații ușoare, piatra la rinichi și ficat, albuminuri, neferite cronice

Izvorul nr. 5

Apa carbogazoasa, carbonata, mixtă. Conține: Calciu, Magneziu, Sodiu

Indicații: gastrita hipoacida, colite cronice, litoza cronica urică și oxala (piatra la rinichi și ficat), obezitate, artrism (boala hipertensivă)

Izvorul nr. 6

Apa bicarbonata calcica, magneziana, sodica, carbogazoasa, hipotona, ușor sulfuroasa.

Indicații: scade secreția gastrică, mai ales dacă apa este încălzită sau degazefiata; ameliorează gastrinele hiperacide și colitele spastice cu constipație.

Izvorul nr. 10

Indicații: gastrita hipoacida, boala ulceroasă, hipocalcemii

Izvorul nr. 11

Apa carbogazoasa, bicarbonata, mixtă. Conține: Calciu, Magneziu, Litiu, Sodiu

Indicații: gastrita hiperacida; hipocalcemie, insuficientă paratiroidiana

- Șapte Izvoare, aflat la circa 1500 m de centrul stațiunii. Denumirea vine de la numărul izvoarelor care alimentează stațiunea cu apă potabilă. Distanța până la acest obiectiv se parcurge în cârcă o jumătate de oră. Drumul nu este marcat, fiind larg, clar orientat, înscriindu-se într-o poiană deschisă mărginită în partea de vest de o pădure.

- Poiana Zânelor și "cariera de travertin", situate la cca 400 m de centrul stațiunii, distanta putând fi parcursă într-un sfert de oră. În drum se găsesc izvoarele 10 și 11 pentru cura internă, precum și stadionul cu amenajările sportive respective.

- Grota urșilor (situată la circa 1200 m față de centrul stațiunii), un ansamblu de goluri adânci formate prin fenomenul de eroziune naturală a rocilor sub acțiunea apelor de infiltrație (fenomen carstic).

- Peștera de Gheață Este o adâncitură întunecoasă între două stânci separate tot prin eroziune ca și Grota urșilor, de aceeași spectaculozitate și măreție.

- Izvorul Străvechi (Mofeta), unul dintre cele mai vechi izvoare de cura din stațiune, situat pe drumul spre Peștera de Gheață.

- Izvorul Pierre Curie, aflat la o distanță de cca 1800 m de centrul stațiunii, este izvorul cu cea mai radioactivă apă minerală din stațiune.

- Cetatea Bufnițelor, aflată la circa 2500 m de centrul stațiunii, pe o pantă abruptă și înaltă. Aici pot fi vizitate ruinele unor construcții militare din primul război mondial.

„Staţiunea Slănic Moldova, supranumită Perla Moldovei, este amplasată pe versantul estic al Carpaţilor Orientali, într-o depresiune străbătută de răul Slănic. Are un climat de tranziţie, între climatul dealului şi cel subalpin, cu veri răcoroase şi ierni blânde, cu o temperatură medie anuală...”

Acesta este tiparul folosit de majoritatea celor care promovează staţiunea Slănic Moldova. Nu este de mirare că mult timp turiştii au întârziat să apară. Lipsa unui marketing adecvat şi apariţia în presă a unor articole voit nefavorabile (nedocumentate şi neadevărate) au făcut ca o bună perioadă de timp Slănic Moldova să intre într-un con de umbră. Din păcate nu se poate da vina doar pe factorii externi. Au fost momente când într-adevăr staţiunea a intrat parcă într-o pasă neagră. Spaţiile de cazare erau vândute, revândute, retrocedate, lăsate în paragină, management defectuos, orgolii şi interese politice, fonduri blocate, etc.

Staţiunea a depăşit toate aceste probleme! Prea puţin contează care au fost cauzele! Ceea ce contează sunt politicile şi strategiile prin care Slănic Moldova va reuşi să devină un punct de atracţie turistică nu numai pentru România, ci şi o staţiune de referinţă pentru întreaga Europă.

În momentul de faţă Slănic Moldova este mult mai mult decât o simplă staţiune balneoclimaterică. Micii întreprinzători care acum 10 ani au îndrăznit să investească în Slănic Moldova fără nici un fel de garanţii au devenit în timp adevăraţi manageri conştienţi de importanta calităţii serviciilor prestate. Astfel pe lângă vechile hoteluri şi vile s-au ridicat numeroase pensiuni agroturistice, care vin să suplinească oferta turistică a staţiunii.

Pentru anii care vin Sănic Moldova are tot arsenalul pregătit pentru a-şi întâmpina turiştii:

Pe lângă cele enumerate mai sus se adăugă se adăugă pârtia de schi, care din păcate, este încă în faza de proiect, deşi el a fost iniţiat încă din anul 2004 în programul „Superschi în Carpaţi”. Legat de demararea acestui program, în mod frecvent apar informaţii contradictorii care confirmă sau infirma începerea lucrărilor. Bineînţeles că până la urma aceasta pârtie va fi construită şi, într-adevăr ea va fi cea mai modernă din SE Europei (după ambiţia lăudabilă a edililor locali), însă noi suntem romani, şi până nu tărăgănam lucrurile, până nu ne punem singuri beţe în roate nu suntem mulţumiţi.

În cheile Oltului, la o altitudine de 650m, la poalele munţilor acoperiţi cu brazi se află Oraşul Băile Tuşnad. Localitatea situată în partea sudică a Depresiunii Ciucului, între munţii Harghita şi Bodoc, este cea mai mică staţiune balneară din ţară, fiind cunoscută până astăzi ca "Mica Elveţie".

Data cea mai probabilă pentru fondarea staţiunii este anul 1842. Vindecarea miraculoasă a unui fiu de cioban a atras atenţia asupra efectului terapeutic a apelor minerale, după care să pus bazele unei societăţi pe acţiuni în vederea exploatării staţiunii în anul 1845.

  Cu ocazia revoluţiei din anul 1849 staţiunea este distrusă, reconstrucţia începe abia în 1852. Numele Băile Tuşnad apare în 1861. Staţiunea de renume Europeană a fost declarată oraş în 1968. Despre apele minerale din zona Tuşnadului exista dovezi scrise încă din secolul XVIII, în care se menţionează existenţa unor izvoare de ape minerale cu efecte curative folosite de către localnicii satelor din apropiere.

Staţiunea cu diverse izvoare de ape minerale, mezotermale şi mofete este recomandat pentru tratamentul bolilor cardio vasculare, urinare şi a sistemului nervos. Există 44 izvoare naturale şi foraje din care în prezent sunt utilizate 6 izvoare naturale, din care patru (Izv. Stănescu, Apor, Ileana şi Mikes) pentru cura externă. Prin cura internă se pot trata afecţiuni digestive, gastrite hipoacide, precum şi hepato-colecistite cronice, boli metabolice şi neuro endocrine. Prin cura externă băile sunt recomandate în afecţiuni cardiovasculare, tulburări circulare, reumatice şi nevroza astenică sau de suprasolicitare, bolile ale aparatului locomotor.

 Staţiunea dispune de baza de tratament, unde se efectuează bai carbogazoase calde, aplicaţii cu parafina, hidroterapii şi fizioterapii, gimnastica medicală, electroterapie. Complexul este dotat cu 40 de vane şi poate cura 800 de pacienţi pe zi. Bazinul în aer liber este alimentat de apele Izvorului Băilor.

 Climatul subalpin, aerul puternic ozonat, bogat în aerosoli şi ioni negativi fac ca staţiunea să dispună de un bioclimat tonic, favorabil reconfortării psihice.

       Localitatea este accesibilă pe DN 12, sau pe linia CF 400 Bucureşti-Deda.

Molnar Tur Tuşnad S.R.L, Str. Oltului nr 78, Băile Tuşnad

Telefon:  (004)0744-612397,  (004)0757-381991,    Fax: (004)0266-311217

e-mail : molnartur@yahoo.com

Băile Govora se afla în județul Vâlcea, în zona depresionară subcarpatică din nord-estul Olteniei, la 21 km de Râmnicul Vâlcea, pe o derivație a șoselei către Horezu și Târgu-jiu, la o altitudine de 360-380 m,situată într-o regiune de dealuri și coline acoperite de păduri  de fag , stejar, molid, brad și salcâm, în suprafața de 370 ha.

Parcul balnear, proiectat de arhitectul peisagist Emil Pinard, este unic prin arhitectura să specifică începutului secolului al XX – lea. Ecosistemul său care reuneşte specii indigene de foioase, unele caracteristici arealului montan ( conifere) şi specii exotice care convieţuiesc într-o armonie desăvârşită întăresc senzaţia de unicitate şi grandoare.

Stațiunea Băile Govora este atestata ca stațiune balneoclimaterică de interes național. Astfel, în stațiune se găsesc: spații comerciale , bancă, schimb valutar, agenție loto,  săli de conferințe, asistenta medicală permanentă și mijloc de transport pentru urgențe medicale, asistenta medicală balneară,  punct farmaceutic, centru de informare turistică, muzeu de arheologie, locuri de promenade iluminate și amenajate, terenuri sportive, terenuri de joacă pentru copii, parc balnear de cca. 15 ha.

Rutier: București - Pitești (A 1) - Râmnicu Vâlcea (DN 7) - Băile Govora (DN 67)

Feroviar: Toate trenurile opresc în Gara Govora sau Gara Râmnicu Vâlcea de unde se pot lua curse auto până în stațiune.

Aerian: aeroportul  Sibiu – 100 km, București – 200 km, Craiova la 110 km.

Distanțe către principalele orașe din zonă: Pitești – 80 km., Sibiu – 120 km, Craiova – 150 km, București – 200 km. Brașov -210 km, Tg. Jiu – 100 km.

Istoricul staţiunii Băile Govora este legat de numele a două personalităţi: I.C. Brătianu ( 1821-1891), fost prim ministru al României şi al generalului dr. N. Popescu Zorileanu care în urmă cu 130 de ani au pus bazele acestui aşezământ profilat pe tratarea afecţiunilor căilor respiratorii şi reumatismale.

Dezvoltarea staţiunii se datorează și cercetării medicale la care şi-au adus contribuţia ing. Anghel Saligny și A. Bernard, precum și geologul francez Bochet.

Societatea Govora Călimănești care a concesionat exploatarea apelor minerale în 1910 de la statul român, a dezvoltat proiecte de anvergura privind infrastructura de captare, transport și utilizare a apelor minerale, precum și o serie de imobile cu o valoare arhitecturală deosebită. În această perioadă au apărut în stațiune Hotelul Palace, Pavilionul de Băi, Cazinoul, Hotelul  Balneara etc.

Sovata s-a format între anii 1578 - 1582, prima atestare datează din 13 septembrie 1578, iar în 1597 este înregistrată ca staţiune.

Staţiunea Sovata se găseşte în Carpaţii Orientali din Munţii Gurghiu, la o altitudine de 436- 610m. Se află limitată în partea de est de Munţii Căpâlna(715m), în sud Piatra Siclod(1028m), în vest de Munţii Becheci(1078), iar în nord, nord – est de Căpeţi şi Vf. Cireşul(956m).

Lacurile din Sovata sunt renumite atât pentru efectul terapeutic cât și pentru fenomenul de heliotermie.  Deasupra apei sărate, există un strat de apă proaspătă provenită din precipitații.  Acest strat de apă proaspătă nu se amestecă cu apă sărată, ci se menține la suprafață, acționând ca un izolator termic.  Astfel, temperatura apei din lacuri variază în funcție de acumularea căldurii solare în apa sărată.

Din punct de vedere geologic, se găsesc două tipuri de roci: andezite( rocă formată din lavă vulcanică ajunsă la suprafaţă, de culoare gri sau neagră, un bun material pentru construcţii ușor de prelucrat ) şi halit sau sare, formată acum 20-22 milioane de ani, în perioada miocenă a terţiarului nou, în perioada în care Marea Mediterană acoperea întreaga depresiune a Transilvaniei şi s-a despărțit în mai multe depresiuni mici, prin evaporarea apei, sarea existentă s-a cristalizat şi s-a depus. După ce marea a secat în totalitate şi peste straturile de sare s-au depus sedimente, aceasta s-a înălţat în cute diapire migrând pe margini pe linii de falii.

Relieful este alcătuit dintr-un bazin mic, înconjurat de forme spectaculoase, munţi şi coline cu un farmec deosebit: Vf Saca, caldera Munţilor Gurghiu cu un diametru de 5-6m supus eroziunii.

Clima este una temperat continentală. Se poate simţi efectul terapeutic şi binefăcător al pădurilor, aerului curat, rășinos, uşor sărat. Temperatura medie anuală este de +8,2°C . Luna cea mai caldă este august şi cea mai rece este ianuarie. Datorită munţilor şi pădurilor care împrejmuiesc depresiunea, este scăzut numărul zilelor în care bate vântul.

Regiunea deţine numeroase ape curgătoarei, dintre care unele deosebit de importante pentru menţinerea efectului heliotermic al lacului Ursu: pârâul Auriu, Criş, Topliţa. Deţine pe lângă acestea, izvoare sărate( cele ce izvorăsc din Munţii Gurghiu şi lacurile din dolină ) .

Renumele Sovatei se datorează lacurilor Ursu, Aluniş, Verde, Negru, Roşu, Mierlei şi Șerpilor, cu ape clorurate şi sodice, ce prezintă fenomenul de heliotermie.

În Sovata există în total şase lacuri sărate, două cu apă dulce și un alt lac sărat transformat în mlaştină (Lacul Şerpilor. Lacurile sărate din Sovata sunt de tip carstic formate din doline de sare în depresiuni mici sau mări, însă formarea lor este legată și de exploatarea sării din trecut. Astfel se remarcă: Lacul Ursu, Lacul Negru, Lacul Aluniş, Lacul Mierlei, Lacul Verde şi Lacul Roşu ca lacuri cu ape sărate și Lacul Paraschiva și Lacul Dulce ca lacuri cu apă dulce.

Dintre toate, cel mai de preţ este Lacul Ursu, comoara staţiunii Sovata, unic în Europa. În trecut teritoriul acestui lac era ocupat de fânaţ şi purta numele de Groapă lui Cristofor, iar teritoriul era străbătut de pârâul Criş - Topliţa.

Cel mai vechi lac al staţiunii este Lacul Negru, de origine antropică, format în anul 1710 prin surparea unei ocne, iar adâncimea maximă este de 6,2m. Este vestit pentru nămolul terapeutic extras şi folosit în diferite tratamente, însă rezervele de nămol s-au epuizat cu timpul

Lacul Aluniş se află într-o dolină, la 60m de Lacul Ursu, format prin scurgerea apei provenită din Lacul Ursu. Deţine o adâncime maximă de 7,4m

Cel mai tânăr lac din staţiune este Lacul Mierlei şi datează de la începutul anilor 1950, cu o adâncime maximă de până la 1 metru. Nămolul de aici se foloseşte în tratarea durerilor de spate şi a membrelor.

Lacul Verde şi-a primit denumirea datorită culorii verzui a copacilor care se oglindesc în el. Lângă Lacul Verde se află Masivul de sare.

Lacul Roşu şi-a primit numele datorită aspectului creat de viermişorii de sare care trăiesc aici de la concentraţia mare de sare şi de la frunzele colorate căzute în apă.

Lacul Paraschiva este un lac cu apă dulce, format în urma precipitaţiilor. Sedimentele sunt deosebit de groase şi nu au străpuns stratul de sare.

Un alt obiectiv important al zonei este impresionantul masiv de sare, o cută diapiră din Praid care se întinde până în Sovata pe 1600m lungime și 500m lăţime, terminându-se la Sokoze pe Muntele de Sare. Cele mai înalte puncte ale Muntelui de Sare sunt Vf. Zoltan de 555m și Vf Sarea de 533m.

Dotările staţiunii sunt multiple: dotări pentru băi calde, în cada sau bazin, cu apă minerală sau sărată din lacuri, dotări pentru tratamente ginecologice, împachetări cu nămol cald, bazine pentru kinetoterapie, saune ăi săli de gimnastică medicală

Datorită aerului pur, bogat în aerosoli, a aşezării şi împrejurimilor foarte pitoreşti, a mijloacelor de agreement existente, staţiunea e recomandată şi pentru odihnă şi recreere.

Factorii curativi cei mai importanţi sunt cu siguranţă lacurile helioterme din staţiune. Cel mai reprezentativ este Lacul Ursu (46000 mc), cu prezenţa fenomenul de heliotermie, care constă în stratificarea termică a apei şi creşterea concentraţiei sărurilor spre adâncime. La suprafaţă, temperatura apei este mică, aceasta fiind aproape de temperatura atmosferică, după care creşte până la aproximativ 3 m adâncime, după care se înregistrează valori mai reduse şi constante. În acest fel, la adâncimea favorabilă organismului (1,5 - 2 m) vara, temperatura apei oscilează între 30-40 grade Celsius.

Celelalte lacuri se remarcă prin diferiţi factori curativi cum ar fi nămolul sapropelic din Lacul Negru şi Lacul Aluniş (9000 mc) prin nămolul argilo-silicios. Lacurile celelalte, Verde (5000 mc) şi Roşu, aflate la baza Muntelui De Sare sunt de asemenea valoroase prin apa sărată şi nămolurile prezente.

Beneficiind de un climat subalpin, cu veri răcoroase şi ierni blânde, Sovata are o acţiune calmantă asupra sistemului nervos. Staţiunea este recomandată în tratarea afecțiunilor ginecologice, degenerative, inflamatorii şi reumatismale, boli ale sistemului nervos periferic, tulburări endocrine şi boli cardiovasculare.

Pe scurt, Sovata este recomandată pentru tratarea afecţiunilor ginecologice, ale aparatului locomotor, afecţiunilor cardiovasculare, digestive şi endocrine, precum şi pentru tratarea stărilor post-traumatismale.

În data de 27 mai 1875 s-a produs o rupere de nori, formând o groapă pe fundul căreia s-a depus fanul adus de apă şi a produs o înfundătură. Apa s-a acumulat şi s-a format lacul. Astfel se poate spune că lacul s-a format atât prin alunecare de teren cât şi prin astupare. Numele a fost dat de localnici, care au observat că forma s-a se aseamănă cu o piele de urs întinsă. Actuala formă şi-a căpătat-o în anul 1881.

Surplusul de apă s-a scurs spre vest, într-o altă formă carstosalină, formând, prin prăbuşire, Lacul Aluniș.

Se află la o altitudine de 502 m, înconjurat de păduri, cu o lungime de 306m şi înălțime de 182m.

Are adâncimea maximă de 18,4m, cea medie de 6m, iar concentraţia de sare de 250 de grame.

După formarea Lacului Ursu, adică după ce fenomenul hidric şi structura salinităţii s-au conturat, soarele a început să încălzească apa sărată din el. Acest lucru a fost observat de oameni, care s-au gândit să folosească apa caldă a lacurilor ca factor terapeutic. În anul 1893, Illyés Lajos a luat inițiativă ca fenomenul de încălzire a Lacului Ursu să facă obiectul unor studii ştiinţifice. Mai mulţi specialişti s-au ocupat de fenomenul susamintit. La sfârşitul secolului trecut a existat o controversă cu privire la cauzele care determină încălzirea apei din Lacul Ursu. Unii considerau că încălzirea se datoreşte alimentării lacului, în interior, cu izvoare fierbinţi. Alţii au constatat că pe fundul lacului temperatura era de 14°C, iar în straturile de mai sus, valori de 60-70ºC. negându-se astfel existenţa izvoarelor fierbinţi şi atribuind cauza, în schimb, unor fenomene chimice (descompunerea cristalelor de pirită).

În 1901, s-a descoperit, pentru prima dată, fenomenul de heliotermie. Ulterior, explicarea acestui fenomen a cunoscut noi contribuţii din partea unor cercetători că I. Maxim (1929) ş.a. De-a lungul anilor s-au observat temperaturi maxime diferite în Lacul Ursu, la nivelul termoclinei, adică între 1,5 m şi 2 în adâncime. Aceste temperaturi sunt determinate de raporturile de concentraţie salină a apei de la suprafaţă, care este mai dulce, şi a celei de adâncime, care este mai sărata, de condiţiile hidrometeorologice, de agitaţia mecanică şi de transparenţa apei lacului.

Prof. dr. Marius Sturză, care a urmărit fenomenul de heliotermie la Sovata, timp de peste 20 de ani, susţine că, atunci când lacurile sărate nu sunt răscolite ţi sunt favorizate de multe zile calde şi senine, fără vânturi, pot să atingă temperaturi înalte, la anumite adâncimi. Astfel, el arată că în Lacul Ursu, s-a măsurat temperatura maximă de 70°C în 1898, de 60-65° în 1909, iar el a constatat 53-57°C în anii 1929-1931.

Cauza reducerii heliptermiei lacului, pe parcursul anilor, s-a datorat, în principal, modificării regimului hidric prin aportul mărit de apă dulce şi sporirii numărului de persoane intrate să facă baie, care, agitând apa, au condus la omogenizarea straturilor pe verticală. În ultimii ani s-au efectuat lucrări hidrotehnice care au reglementat în bună parte problema aportului de apă dulce şi rezultatele au început să se vadă, în sensul că temperatură, la termoclină, a început să crească. Măsurătorile făcute de către specialiştii staţiunii Sovata arată că temperatura maximă, la nivelul termoclinei, a fost de 47,4°C în anul 1984, de 45,2°C în 1985, de 47,6° în 1986 şi de 42,0°C în anul 1987.

Lacurile de la Sovata au stat tot timpul în atenția specialiştilor, fiind cercetate din diferite puncte de vedere de Gh. Spacu și I. Dick (1926), iar mai recent, de D. Slavoaca, V. Bulgâreanu, I. Pisota, P. Gastescu, Al. Bobeica, Venera Șerbănescu, Valeria Trica ş.a.

Salinitatea apei lacului Ursu prezintă o variaţie mare pe orizontul de la suprafaţă (0-2 m), până la 100 g/1, iar de la 2 m până la fund, aceasta variază de la 220 g/1, la 300 g/L. Salinitatea şi temperatura sunt micşorate pe orizontul 0- 1,5 m, datorită aportului de apă dulce la suprafaţă. Zona în care se face baie este delimitată prin balize de aceea din care se extrage nămol şi apă sărată pentru bazele de tratament.

Lacul Ursu este considerat rezervaţie naturală, ca lac sărat cu fenomen de heliotermie, bucurându-se de un regim special de protecţie.

S-a format într-o mină de sare prăbuşită. E folosit pentru băi calde şi reci, fiind prevăzut cu instalaţii proprii.

Stațiunea Băile Herculane este una dintre cele mai vechi stațiuni balneare ale lumii, cu o vechime atestată documentar de peste 1848 de ani. Situată pe Valea Cernei, la 5 km de principala artera rutieră ce leagă vestul țării de București – D.N. 6 (E70) și calea ferată internațională București – Timișoara – Moravița, stațiunea este accesibilă și pe calea fluviala a Dunării, fie dinspre est : Sulina – Galați – Drobeta Turnu Severin – Orșova, fie dinspre vest : Viena – Budapesta – Belgrad – Orșova. Aeroporturile cele mai apropiate se afla la Caransebeș și Timișoara (aeroport internațional).

    Stațiunea Băile Herculane este integrată în Parcul Național Valea Cernei-Domogled, și are o poziție deosebit de pitorească. Așezarea ei atractivă pe fascinantă vale a Cernei, la o altitudine de 160 m, pe aceiași paralelă cu Nișă și Veneția, îi conferă un climat agreabil, cu influențe mediteraneene.

    Originea Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 e.n., fapt consemnat într-o tabula votiva din băi : « Zeilor și divinităților apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimiși că delegați romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămați, au ridicat acest prinos de recunoștința… ». În perioada civilizației romane, stațiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracție pentru aristocrația Romei antice. Impresionați de excepțională putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sosiți în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.

Stațiunea Băile Herculane are un patrimoniu istoric de excepție, memoria vie a 1848 de ani de existență (153 – 2001) neîntrerupta a stațiunii. Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii : apeducte, bai, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare. După 1718 (Pacea de la Passarovitz) începe istoria modernă și contemporană a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstrucția și modernizarea « băilor », a căilor de acces, grănicerii bănățeni construind aici majoritatea edificiilor din stațiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. Stațiunea este vizitata de-a lungul timpului de mari personalități, între care : împăratul Iosif al II-lea , împăratul Francisc I și împărăteasa Charlotte, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta. În 1852, împăratul Austriei considera Băile-Herculane ca fiind « ceea mai frumoasă stațiune de pe continent », iar împărăteasa Elisabeta – pasionată, îndrăgită, distinctă, și armonioasă Sissi – scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezenta distinctă și încântătoare. În stațiune exista Muzeul Nicolae Cena, ale cărui colecții au început să fie constituite începând cu anul 1922.

    Existenţa neîntreruptă de două milenii a stațiuni Băile-Herculane ca fiind « ceea mai frumoasă stațiune de pe continent », iar împărăteasa Elisabeta – pasionată, îndrăgită a fost favorizată de eficacitatea miraculoasă a izvoarelor termale, dar și de pitoreasca așezare a stațiunii într-o vale adăpostită de munți, de o frumusețe aparte. Dotarea tehnico-edilitară de prim rang la un confort de înalta ținută și bogată diversificare a metodelor de tratament de la cura balneara clasica la diverse metode de fizio și electroterapie, masaje, acupunctură, etc. au conferit acestei stațiuni un înalt grad de atractivitate.

    Stațiunea dispune de locuri de cazare în mările și modernele hoteluri sanatorial-balneare, moteluri, pensiuni turistice, camere la localnici într-un cadru agreabil, de asemenea camping în interiorul său exteriorul orașului. Multiplele mijloace de recreere și divertisment – restaurant, baruri, terase de vară, bazine de înot cu apa termală, sauna, masaj, biliard, etc. – precum și posibilitățile de drumeție și excursii în stațiune și pe valea Cernei, constituie o atracție în plus pentru vizitatorii orașului stațiune balneară Băile-Herculane ca fiind « ceea mai frumoasă stațiune de pe continent », iar împărăteasa Elisabeta – pasionată, îndrăgită.

    Grota Haiducilor - Fragmentele ceramice, uneltele și armele din piatră găsite cu prilejul săpăturilor arheologice din „Grota Haiducilor“ releva ca civilizația primitivă din această zonă atinsese un stadiu ridicat de dezvoltare.

    Tabula votiva - ridicată de cei cinci cetățeni romani fruntași din Dacia, trimiși la Roma pentru alegerea lui Severianus în anul 153 d.Ch., atestă 1848 de ani de existența a Băilor Herculane.

Termele Romane - Termele romane și alte construcții utilitare (apeducte, bazine) valorifica izvoarele numite „ape sacre ale lui Hercules“.

    Din 1736 începe reconstrucția și modernizarea băilor, cailor de acces și a edificiilor. În 1772 zona este vizitată de împăratul Iosif al II-lea. 1847 este anul în care se montează renumită statuie din bronz a lui Hercules, operă a maeștrilor Romel Mayer și Glantz din Viena.

n anul 1852 împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta - pasionată, îndrăgită, distinctă și armonioasă - Sissi - scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezenta distinctă și încântătoare. În stațiune exista Muzeul Nicolae Cena, ale cărui colecții au început să fie constituite începând cu anul 1922.

Existența de două milenii a stațiunii Băile-Herculane ca fiind « ceea mai frumoasă stațiune de pe continent », iar împărăteasa Elisabeta – pasionată, îndrăgită a fost favorizată de eficacitatea miraculoasă a izvoarelor termale, fiind socotite un „dar al zeilor” dar și de pitoreasca așezare a stațiunii într-o vale adăpostită de munți, de o frumusețe aparte. Dotarea tehnico edilitara de prim rang la un confort de înalta ținută și bogată diversificare a metodelor de tratament de la cura balneara clasica la diverse metode de fizio și electroterapie, masaje, acupunctură, etc. au conferit acestei stațiuni un înalt grad de atractivitate. Multiplele mijloace de recreare și divertisment, restaurante, baruri, terase de vară, cluburi și discoteci, cazinouri, bazine de înot cu apa termală, sauna, masaj, biliard, etc. - precum și posibilități de drumeție și excursii în stațiune și pe Valea Cernei, constituie o atracție în plus pentru vizitatorii orașului stațiune balneară Băile Herculane.

Situat pe valea pârâului cu același nume, în apropierea unor mari centre urbane (Vălenii de Munte - 20 km, Ploiești - 40 km, București - 100 km), Slănicul este una din stațiunile balneoclimaterice foarte solicitate datorită factorilor naturali de cura și a climatului plăcut, de curățare, puternic ozonat.

Slănicul este încadrat de două șiruri de dealuri principale desfășurate pe axa N-S și în totală concordanță cu aspectul general al regiunii Subcarpaţilor (altitudine peste 500 m). Porțiunea superioară a dealurilor are aspectul unor platouri largi de pășune și păduri. Media anuală a temperaturii este de 190C, cu o umiditate cuprinsă între 75 - 76 % și precipitații de 650 - 750 mm.

Stațiunea Slănic este o stațiune balneoclimaterică deosebită deoarece include Muntele de Sare - unic în lume - și a doua mare salină din Europa. Înconjurată de peisaje pitorești, dispunând de condiții de cazare, tratament și divertisment variate, stațiunea Slănic este locul ideal pentru petrecerea vacanței. Exploatarea organizată a sării începe în 1689. Între anii 1689 - 1800 s-au deschis trei mine în zona cunoscută în prezent că Baia Verde. Exploatarea sării se efectua în salina în formă de clopot. În urma prăbușirii tavanelor acestora și a apelor ce le-au inundat, au rezultat trei lacuri cu apă sărată. Mai târziu între anii 1800 - 1854 se deschid alte două noi ocne pe versantul de vest al Slănicului, în punctele Baia Baciului și Grota Miresei, care urmând același proces de transformare, au devenit lacurile sărate de astăzi, care deservesc și astăzi stațiunea Slănic.

Aceste lacuri antroposaline rezultate ca urmare a acumulării apei meteorice în cavitatea vechilor ocne, sunt renumite prin efectul terapeutic datorat nămolului sapropelic și a apei sărate. Dacă istoria zonei datează din timpuri străvechi, cea a stațiunii balneare este mai recentă, datând de la mijlocul veacului trecut. În anul 1877 A. Bernard realizează cea dintâi analiză a apei sărate a lacurilor din localitate. Prima consemnare referitoare la eficacitatea terapeutică a lacurilor datează din 1885 când un ofițer bolnav de reumatism venit la Slănic în cârje, pleacă vindecat după o serie de băi.

Stațiunea Slănic se înscrie în rândul stațiunilor balneare cu ape cloruro-sodice concentrate, cât și în categoria celor ce pot oferi un microclimat subteran de salină.

Frumusețea distinctă a cadrului natural limitrof, particularitățile climatului local determinate de poziția așezării în vatră unui bazin depresionar, nu departe de ultimele culmi montane (aer mai uscat, număr mare de zile cu cer senin, un sezon cald de durată), prezenta mai multor obiective turistice, unele dintre ele remarcabile prin dimensiuni și spectacular (iin special Muntele de Sare și Salină), amenajările multiple pentru tratament, ospitalitatea localnicilor, toate acestea conferă stațiunii Slănic destinația ideală de vacanță și tratament.

Tratamentul se efectuează în baza de tratament din incinta hotelului Slănic dotată cu aparatură modernă. Bolile cronice ale aparatului respirator (astm bronșic, bronșita cronică, bronhopneumopatie cronică obstructivă, emfizem pulmonar, infecțiile recurente ale tractului respirator superior, rino-sinuzite cronice, laringo-traheite cronice) beneficiază de tratament complex recuperator reprezentat de:

- microclimatul de salină;

- aerosoloterapie;

- electroterapie (MDF, unde scurte, ultrasunete, infraroșii și ultraviolete, microunde)

- kinetoterapie respiratorie;

- masatoterapie.

Evoluția a fost extrem de favorabilă în marea majoritate a cazurilor, chiar și în unele considerate dramatice, fapt confirmat de studiile efectuate pe loturi largi de pacienți de către Institutul Național de Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie.

Patologia reumatismală (reumatism cronic degenerativ și inflamator, reumatismul abatricular etc.) reprezintă o a doua categorie majoră de afecțiuni ce beneficiază de tratamente complexe reprezentate de:

-balneoterapie (lacurile saline, bazinele, sălile de băi calde cloruro-sodice, de plante și sălile de dus-masaj, dus gigant, dus scoțian);

- termoterapie (nămol sapropelic, parafinat, parafango);

-hidrokinetoterapie și kinetoterapie individuală și colectivă;

- electroterapie de joasă și medie frecventa analgezica și de electrostimulare (galvanizare simplă, ionizări, bai galvanice, curenți dinamici, curenți Trabert, curenți Huffshmidt) și electroterapie de înaltă frecvență – unde scurte, ultra-sunete, microunde;

- magnetoterapie, fototerapie;

- laser-terapie;

- Masoterapie;

Alături de patologia reumatismală, cea neurologică (hemipareze, pară și tetrapareze, pareze periferice, neuropareze periferice, etc.) și cea post traumatica recentă și sechelara beneficiază de factorii terapeutici din stațiune. Lacurile, bazinele și băile saline hiperconcentrate se adresează și altor categorii patologice:

-        boli de metabolism și nutriție (gușa, pseudogusa și obezi, pentru aceștia din urmă existând programe speciale de cura);

-        boli dermatologice (psoriazis)

-        boli inflamatorii cronice ale tractului uro-genital la femei;

-        unele boli endocrine (hiposecrețiile glandulare).

Stațiunea dispune de posibilități de investigație paraclinice (RX, analize de laborator, probe respiratorii). Stațiunea Slănic nu se adresează numai persoanelor suferinde. Curele balneare antistres, curele pentru prevenirea bolilor adresate persoanelor care lucrează în noxe respiratorii, curele de sănătate adresate persoanelor sedentare și curele geriatrice completează tabloul activității de prevenire și tratament. O altă categorie căreia i se adresează stațiunea Slănic este reprezentată de sportivi, aceștia beneficiind de climatul și relieful colinar din localitate, de microclimatul din salina și facilitățile de antrenament din cadrul complexelor balneare.

Băile Felix este o localitate și stațiune balneoclimatică în județul Bihor, Transilvania, România. Localitatea este administrată ca parte din comună Sânmartin. Băile Felix se află la 8 km de municipiul Oradea, situate la sudul acestuia. Este cea mai mare stațiune balneară cu regim permanent din România, situându-se pe locul doi, după litoralul Mării Negre, în privința numărului locurilor de cazare din România. Facilitățile existente în această stațiune permit tratarea cu succes a reumatismului și afecțiunilor neurologice, ginecologice, iar bazele medicale dispun de instalații pentru metode ca electroterapia, hidroterapia, aerosoli, masaje, împachetări cu parafină și alte operațiuni specifice tratamentelor balneare. Stațiunea Băile Felix permite și efectuarea unui turism de relaxare.

Vechile documente atestă utilizarea băilor în tratarea diverselor afecțiuni încă din anul 1000, când izvoarele termale au fost descoperite de călugărul Felix, parohul mănăstirii din Sânmartin.

Între 1711-1721 apar primele așezăminte organizate pentru tratament sub numele de “baia lui Felix”, iar în 1885 se captează un nou izvor, cu o temperatură de 49°C.

Izvoarele termale au fost descoperite, după unii în jurul anului 1000, după alții, în jurul anului 1200, iar potrivit altor experți au fost descoperite abia pe la 1700. Singurul fapt nedisputat de istorici este apariția primelor clădiri în această stațiune: între anii 1711-1721.

Băile Felix este cea mai mare stațiune cu funcționare permanentă din România. Se află doar la 8 km de Oradea. Temperatura apelor termale este între 20-49 grade Celsius. Datorită conținutului ridicat de săruri minerale, medicii interniști recomandă pacienților tratamentele sau curele cu ape din băi. Prin rețeaua de hoteluri, Băile Felix oferă 7000 de locuri de cazare, precum și bazine de înot, ștranduri în aer liber sau acoperite și aer curat. Datorită climei blânde, în lacurile stațiunii trăiesc nuferi subtropicali.

Datorită acestor ape termale și a numărului mare de turiștii care vin an de an în stațiunea Băile Felix, s-a dezvoltat și sistemul de cazare privat. Construirea unui număr mare de pensiuni este dovada că stațiunea este foarte bine cunoscută de către turiști, atât în România cât și în străinătate.

Ocna Sibiului este o stațiune turistică situată la 15 km de Sibiu în Podișul Transilvaniei. Zona s-a făcut cunoscută încă din anul 1845 datorită lacurilor heliotermice acumulate pe locul unor vechi ocne de sare. Lacurile heliotermice sunt lacuri sărate care izolează căldura datorită stratului de apă dulce de la suprafață acestora, cel mai adânc lac antropologic din România fiind Lacul Avram Iancu (130 m).Toate acestea sunt rămășițele ce au rămas în urma excavațiilor făcute de romani pentru a extrage sare.

Deschiderea Complexului balnear Ocna Sibiului a fost oficializata în anul 2006, însă Ministerul Sănătății inaugurase stațiunea în anul 1927, baza de tratament de atunci având un caracter sezonier. În zona vă puteți bucura de efectele pozitive ale aerosolilor, de nămolul sapropelic, de apele sărate și de apă minerală a Izvorului Horea. Cele două baze sunt situate una în localitate iar cealaltă în stațiunea balneară. Aici puteți urma tratamente reumatismale, neurologice, ginecologice, dermatologice și pentru afecțiuni respiratorii. Pentru cei care vor să facă terapie, specialiștii de aici vă oferă ședințe de kinetoterapie, electroterapie, pneumoterapie sau balneoterapie.

În stațiunea Ocna Sibiului veți putea vizita 14 lacuri sărate, toate acestea având o concentrație mare de sare, aproximativ 260 – 310 g/litru la adâncime. Lacul Brâncoveanu care se afla pe o mină abandonată în anul 1699 are cea mai ridicată salinitate, 310 g/litru. În mod normal temperatura lacului este de 20 – 25 grade Celsius însă locuitorii au afirmat că în timpul verii aceasta atinge și 70 grade Celsius. Pe locul unor mine medievale veți găsi lacurile Horea, Cloșca și Crișan (salinitate 69 – 72 g/litru), formate prin inundarea a șase saline vechi. Izvoarele acestor trei alimentează stațiunea cu apă clorurosodică și bromurata. Cele trei sunt prezente în incinta ștrandului din complexul balnear. Alte lacuri de care puteți profita sunt Lacul Fără Fund (salinitate 96 g/l), Lacul Inului (salinitate 9 g/l), Lacul Matelor (cu o adâncime maximă de 74 m, lacul ocupa locul al treilea după Avram Iancu și Ocnița) și Lacul Vrăjitoarelor (dimensiune mică, predispus înmlăştinirii). Lacul Ocnița are o adâncime de 83 metri și salinitate 170 – 260 g/l, iar pe malurile acestuia sunt amenajate plaje, locuri pentru copii, vestiare și dușuri. Alte lacuri din exteriorul stațiunii sunt Lacul Gura Minei, Lacul Austel, Lacul Mihai Viteazu, Lacul Baltă cu Nămol și Lacul Verde (supranumit și Lacul Poporului, salinitate 8 – 9 g/l). Toate lacurile deservesc la tratamentele balneare care sunt recomandate în funcție de salinitatea fiecăruia.

Unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Sibiului este Muzeul Brukenthal. În incinta acestuia puteți admira piese ale artei românești, europene dar și contemporane. O altă arie a muzeului va pune la dispoziție Biblioteca Brukenthal, loc ce deține o varie colecție de cărți transilvănene dar și manuscrie și incunabule.Volumele existente ating numărul de 280000 printre care veți găsi și două cărți foarte vechi, una românească și una europeană.